Costin D. Nenițescu
"Pentru a reuşi să transmiţi ştiinţă, trebuie să fii tu însuţi creator de ştiinţă sau cel puţin să te străduieşti să fii".
Costin D. Neniţescu s-a născut la 15 iulie 1902 în Bucureşti. A murit la 29 iulie 1970 în Buşteni. Rezultatele muncii chimistului Costin Neniţescu se văd în cele 262 de articole originale şi 21 de brevete. În anii 1970 lucrările sale au numărat 1000 de citări.
Formarea în străinătate
După ce absolvă liceul în Bucureşti, la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr, începe în 1920 studiul chimiei la universitatea ETH din Zurich, Elveţia, fiind profund impresionat de cursurile lui Debye şi Staudinger. E fascinat de lucrările lui Hans Fischer şi se mută în 1922 în München unde îşi termină studiile în 1925 cu doctoratul condus de Hans Fischer, mentorul său ştiinţific. În timpul pregătirii tezei de doctorat realizează, fără a colabora cu Fischer, o sinteză originală a indolului (un compus aromatic cu 2 cicluri care conţine un atom de azot în ciclul mai mic). Era unul din elevii preferaţi ai lui Fischer.
Întoarcerea în ţară
Se întoarce în ţară, unde între anii 1925 şi 1935 este profesor la Universitatea din Bucureşti şi predă cursurile de chimie organică şi chimie generală. În 1928, la 26 de ani, publică prima ediţie a fiecăruia din cele două tratate, “Chimie organică” şi “Chimie generală”. Peste 40 de generaţii au învăţat şi încă învaţă după aceste cărţi, acum singurele cărţi de specialitate în limba română care se ridică la nivel occidental (nu s-a mai publicat nimic asemănător în ultimii 24 de ani). Tratatul de chimie organică a fost publicat în 8 ediţii, prima având un singur volum, restul în câte două. Unele au fost traduse în limbi străine. Tratatele au fost publicate la Editura CFR – Oped şi Editura Tehnică. Aceste lucrări ne arată forţa de anticipare cu totul remarcabilă a autorului. A intuit una din cele mai importante direcţii de dezvoltare a chimiei organice şi a adus contribuţii de bază. Două exemple ar fi chimia reacţiilor care decurg prin ioni de carboniu şi problema ciclobutadienei. De asemenea a mai publicat şi “Manualul inginerului chimist”, “Nomenclatura chimiei organice” şi manuale de liceu.
Cercetător, profesor universitar, autor de tratate
Încă de la începutul anilor 1930 în cadrul cercetărilor sistematice privind reacţii ale hidrocarburilor catalizate de clorura de aluminiu sunt obţinute în grupul de cercetare al profesorului Neniţescu rezultate de primă importanţă pentru înţelegerea mecanismului reacţiilor prin intermediari carbocationici. Este observat pentru întâia dată rolul esenţial al unui cocatalizator (urme de apă) în reacţia de izomerizare a cicloalcanilor în prezenţa clorurii de aluminiu. Din această perioadă datează alte observaţii fundamentale privind reacţia cicloalchenelor cu cloruri acide catalizată de clorura de aluminiu, în ciclohexan ca solvent (cunoscuta astăzi în literatură ca “reacţia Neniţescu de acilare reductivă“) sau transferul de hidrogen “într-o formă foarte activă“. Aceasta este prima menţionare a transferului intermolecular de ion de hidrură, aşa cum se va numi mai târziu. În perioada 1965-1970 studiază reacţiile solvolitice. Colaborează cu celebri profesori din Statele Unite ale Americii, contribuie cu scrierea unor capitole la diverse tratate. Numeroşi compuşi organici şi reacţii îi poartă numele. Se poate spune că “hidrocarbura Neniţescu“, prima anulenă (CH)10, a propulsat chimia anulenelor. A fost pionierul aplicării metodelor fizice în chimia organică în România.
